Tratamentul adenomului hipofizar: medicamente sau chirurgie?

Managementul medical necesită colaborarea mai multor specialiști, și anume un neurochirurg, un otorinolaringolog (ORL), un endocrinolog și un radio-oncolog.

Tratamentul eficient constă fie în neurochirurgie, fie în medicație și radioterapie la nivelul tumorii, fie într-o combinație a acestor metodologii. Scopul terapiei este de a elimina tumora și de a readuce hormonii organismului la echilibru.

Tratamentul chirurgical

Neurochirurgia este necesară mai ales în situațiile în care tumora hipofizară apasă pe nervii optici sau dacă este vorba de un adenom funcțional care produce cantități mari de anumiți hormoni.

Se folosesc două abordări neurochirurgicale principale.

Abord endoscopic transnasal transsfenoidal endoscopic

Tumora este îndepărtată prin intermediul unei metode foarte speciale prin care nu este nevoie să se efectueze o craniotomie, adică să se deschidă craniul pacientului. Tumora este abordată prin nas și sinusuri.

Avantajul acestei operații constă în faptul că nicio altă parte a creierului nu este afectată în timpul operației. Cicatricea este atât de mică încât este greu vizibilă.

Limitările acestei proceduri sunt reprezentate de adenoamele prea mari sau care cresc prea mult în structurile cerebrale din jur.

Abord transcranian clasic deschis (craniotomie)

Tumora este îndepărtată chirurgical printr-o gaură în craniu. Procedura este ușor mai riscantă, dar este singura soluție pentru adenoamele gigantice sau alte contraindicații medicale la abordarea transsfenoidală.

Radiații

Radioterapia se bazează pe iradierea tumorii cu o sursă de radiații radioactive de mare energie. De obicei, este utilizată după intervenția chirurgicală pentru a stabiliza patul după îndepărtarea tumorii sau ca modalitate de tratament de sine stătătoare.

De asemenea, este utilizată pentru tumorile recurente care reapar după îndepărtarea chirurgicală.

Efectul terapeutic și complicațiile acestei forme de tratament nu sunt imediate. Este nevoie de ani pentru a-și face efectul.

Metodele de radioterapie includ:

Radiochirurgia stereotactică

Aceasta este o singură aplicare a unui fascicul radioactiv subțire de energie foarte mare. Cu ajutorul tehnicilor de imagistică, se determină cu precizie dimensiunea, forma și volumul tumorii care urmează să fie iradiate.

Precizia unei astfel de "tăieturi" este foarte mare, cu o precizie de 1 mm. Avantajul este că țesutul sănătos din jur este protejat de radiații. O doză mare și eficientă de radiații este trimisă către tumoră pentru a opri creșterea acesteia.

Această terapie utilizează o tehnică specială, și anume un accelerator liniar, un cyberknife sau un gamma-knife, care sunt disponibile doar în anumite centre specializate.

Radioterapia externă

Radioterapia externă utilizează, de asemenea, radiații radioactive de la un accelerator liniar, dar radiațiile sunt administrate în serie și în doze mai mici.

O serie completă de tratamente durează câteva săptămâni și se administrează fie în ambulatoriu, fie în timpul spitalizării.

Dezavantajul este că, în cazul acestui tip de radiații, pot fi afectate organele din jur, celulele hipofizare sănătoase și țesutul cerebral sau nervii din apropierea tumorii.

Radioterapia cu intensitate modulată (IMRT)

În acest tip de radiații, fasciculele sunt special modelate pentru a lovi cât mai mult țesut tumoral posibil și a cruța celulele sănătoase din jur.

Pe lângă unghiul fasciculelor, se ajustează și doza, adică energia și puterea, la nivelul tumorii. Avantajul este că organele din jur sunt protejate.

Terapia cu fascicule de protoni

Acest tip de iradiere utilizează ioni încărcați pozitiv, adică protoni, care au avantajul că își pierd rapid energia după ce ating ținta. Prin urmare, țesutul din spatele tumorii nu este afectat de radiația puternică.

Această metodă de terapie nu este încă disponibilă pe scară largă. Pacienții sunt de obicei trimiși la centre specializate în protoni.

Medicamente

Scopul medicației (adică al tratamentului cu medicamente) este de a bloca secreția crescută a anumitor hormoni sau, în absența acestora, de a-i înlocui. Unele tipuri de tumori se pot micșora după un tratament adecvat.

Tratamentul prolactinomului

Prolactinomul este cea mai frecventă tumoră hipofizară din toate timpurile. Nivelurile normale de prolactină variază între 5-20 ng/ml. În cazul prolactinomului, nivelurile sunt ridicate până la 150 ng/ml, dar pot fi extrem de ridicate până la 10.000 ng/ml.

Producția de prolactină este blocată de un alt hormon, dopamina. De aceea, pentru tratarea prolactinomului se folosesc substanțe cu efect similar dopaminei, respectiv cabergolina și bromocriptina. După tratament, tumora chiar se micșorează până la dispariție.

Posibilele efecte secundare nu sunt grave și includ, de obicei, somnolență, amețeli, greață, nas înfundat, vărsături, diaree sau constipație, confuzie și depresie.

Tratamentul supraproducției de ACTH (boala Cushing)

Atunci când ACTH este supraprodus, este stimulată secreția organismului de hormon cortizol. Un medicament care controlează secreția excesivă de cortizol din glandele suprarenale este, de exemplu, ketoconazolul sau osilodrostatul.

Cele mai frecvente efecte secundare includ tulburări de ritm cardiac.

Tratamentul supraproducției de hormon de creștere (STH)

Până la trei tipuri de medicamente sunt disponibile pentru tratarea adenoamelor care secretă STH.

Primul tip este un analog al somatostatinei, cum ar fi octreotida. Efectul său este de a reduce producția de hormon de creștere și poate, de asemenea, să micșoreze tumora. Acesta se injectează, o dată pe lună.

Există, de asemenea, o formulă orală de octreotidă care are o eficacitate similară. Aceasta nu este încă disponibilă în unele țări.

Efectele secundare includ greață, vărsături, diaree, dureri de stomac, amețeli sau dureri de cap. Tratamentul favorizează uneori formarea de calculi biliari și poate agrava, de asemenea, diabetul zaharat.

Al doilea tip de tratament este reprezentat de antagoniștii receptorilor de somatostatină. Acest lucru înseamnă, practic, că efectele pe care hormonul le are asupra celulelor din organism sunt blocate. Un astfel de medicament este pegvisomant. Efectul său secundar grav este afectarea ficatului.

Un al treilea medicament posibil este reprezentat de agoniștii dopaminei, similar cu terapia prolactinomului.

Înlocuirea hormonului hipofizar

Uneori, creșterea adenomului în sine poate cauza o producție redusă de hormoni sau nivelurile de hormoni sunt scăzute ca urmare a neurochirurgiei sau radioterapiei.

De exemplu, desmopresina este utilizată ca înlocuitor al vasopresinei (ADH) în neurohipofiză.