Tratamentul encefalitei transmise de căpușe: medicamente și alte măsuri

Tratamentul pentru encefalita transmisă de căpușe este doar simptomatic. Nu există un tratament cauzal pentru această infecție.

Nu există pe piață niciun virostatic specific eficient.

În prima fază a bolii, febra mare și cefaleea sunt gestionate prin administrarea de analgezice și antipiretice obișnuite. Pacientul este tratat la domiciliu, adesea automedicație, deoarece encefalita transmisă de căpușe nu este încă suspectată în prima fază.

Astfel, simptomele cedează după câteva zile.

În cazul în care există secreții nazale și dureri sinusale, medicul prescrie un tratament cu antibiotice, dar acesta este ineficient împotriva virusului și, prin urmare, inutil.

În a doua fază a bolii, medicația analgezică și antipiretică, o hidratare și o alimentație corespunzătoare sunt suficiente în evoluția meningită mai ușoară. După ce simptomele au cedat spontan, urmează o reabilitare temeinică și o convalescență lungă.

Encefalita, însă, are simptome mai dramatice.

În cazurile grave, spitalizarea pacientului este primordială. Tratamentul simptomatic este activ, administrat intravenos (adică direct în venă).

La vârstnicii care suferă de boli cronice, de exemplu boli metabolice (cum ar fi diabetul zaharat), trebuie avut grijă ca aceste boli să fie bine compensate. Hidratarea intravenoasă, o bună nutriție, controlul glicemiei, al tensiunii arteriale sau al activității cardiace sunt esențiale.

Primele semne de confuzie sau tulburări de conștiință (somnolență, apatie, delir, inconștiență etc.) sunt semne pentru a începe un tratament antiedematos. Acesta implică o terapie cu corticosteroizi sau administrarea de manitol pentru a gestiona edemul cerebral, care poate pune în pericol viața dacă este mai mare.

Susținerea fluxului sanguin și a funcției cerebrale se realizează prin administrarea așa-numitelor nootrope (vinpocetină, piracetam).

Psihofarmaceuticele sunt, de asemenea, potrivite pentru anxietate și confuzie psihologică.

Antibioticele nu se administrează în infecțiile virale primare. Cu toate acestea, dacă există o suprainfecție bacteriană secundară, administrarea lor este necesară.

Uneori, medicul le indică, ca să spunem așa, în mod experimental, în timpul procesului de diagnosticare, când se teme de o meningită purulentă. Când se primește un rezultat viral pozitiv, antibioticele trebuie întrerupte.

Acest lucru se face în principal pentru a nu împovăra pacientul cu o terapie inutilă, dar și pentru a evita apariția unor tulpini de bacterii rezistente atunci când antibioticele sunt folosite în exces.

Cea mai gravă complicație a encefalitei și encefalomielitei este insuficiența respiratorie. Aceasta necesită ca pacientul să fie plasat într-un pat monitorizat cu ventilație pulmonară artificială.

Starea care urmează encefalitei transmise de căpușe și care a fost experimentată cu giganți necesită o reabilitare pe termen lung. În sindromul postencefalic, pacienții iau analgezice, nootrope, sedative, antidepresive și neuroleptice chiar și în mediul familial.

Nu este rar ca un pacient să aibă nevoie de ajutorul profesional al unui psihoterapeut. Acest lucru este valabil mai ales dacă durerea, oboseala și insomnia durează mult timp sau dacă paralizia reziduală a membrelor sau a feței rămâne după recuperare.