Masticha: Puterea naturii ascunsă într-o rășină care era cunoscută încă din antichitate?

Masticha este o substanță naturală unică și fără vârstă. Care este efectul extraordinar al acestei substanțe care stârnește interesul nu numai al oamenilor de știință, ci și al restului populației? Secreția rășinoasă a unui copac originar din Marea Mediterană ascunde mai mult decât v-ați aștepta.

Masticha sau guma de mastic este o rășină naturală cu o gamă largă de utilizări medicinale de mai bine de 2.500 de ani.

Ce este masticul și care este originea sa?

Mastiche este un exudat rășinos uscat, adică exudatul din tulpinile sau ramurile arborelui Pistacia lentiscus.

Această rășină se obține prin tăierea tulpinilor sau a ramurilor plantei, timp în care exsudatul începe să se scurgă din zonele afectate.

Aceasta conține cel puțin 10 ml/kg de uleiuri esențiale, deci este vorba de oleorășină (un amestec de rășină și uleiuri).

În Balcani este cunoscută sub sinonimele masticha, mastixa sau gumă de mastic, iar în literatura de specialitate este foarte des denumită "Chios masticha", tocmai datorită originii sale din insula Chios.

Insula Chios este a cincea insulă ca mărime a Greciei, este situată în Marea Egee și este cunoscută mai ales pentru exportul de cauciuc mastic.

Insula Chios, mai exact partea sa sudică numită Mastichochoria (reprezentată de 24 de sate), este cea mai mare sursă de cauciuc mastic din lume. Solul calcaros din Mastichochoria oferă condiții ideale pentru creșterea arborelui de mastic și producerea rășinii.

Cultivarea arborelui de mastic și colectarea rășinii de mastic fac parte din patrimoniul cultural al zonei.

Aproximativ 250 000 kg de mastic sunt exportate anual din Chios, în principal în Franța, SUA, Arabia Saudită, Regatul Unit și Australia.

Din 1997, masticha din Chios a fost înregistrată în Registrul denumirilor de origine protejate (DOP). În 2014, cultivarea masticha din Chios a fost înscrisă pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

De unde provine masticha?

Pistacia lentiscus aparține familiei de plante Anacardiaceae. Habitatele sale naturale sunt zonele de coastă ale Mediteranei, Portugalia și Africa tropicală.

Pistacia poate crește până la dimensiunea unui copac sau ca un arbust dens. Crește până la o înălțime de 1-8 m. Este o plantă dioică perenă.

Specia P. lentiscus a fost recunoscută și inclusă doar recent în monografiile Farmacopeii Europene.

Frunzele au o lungime de 1-4 cm, sunt lucioase, de formă lanceolată până la ovală, de culoare verde închis pe partea superioară și mai deschisă pe partea inferioară.

Florile sunt unisexuate, întregi, seamănă cu o ureche și sunt gălbui (flori feminine) sau purpurii până la roșiatice (flori masculine). Sunt polenizate de vânt.

Fisticul este o drupă de aproximativ 4 mm cu o singură sămânță. Fructul își schimbă culoarea de la verde la roșu și la negru pe măsură ce se dezvoltă. Culoarea neagră a fructului indică maturitatea. Fructul nu are aproape nicio valoare de utilizare semnificativă.

Arborele de măceș crește foarte încet, atingând maturitatea deplină la aproximativ 40-50 de ani. Este capabil să producă măceș din al cincilea până în al șaselea an de viață. Producția maximă este atinsă la 15 ani. Producția de rășină scade semnificativ după vârsta de 70 de ani.

În ceea ce privește producția de rășină, arborii și arbuștii masculi sunt mai productivi.

Pasul cheie pentru producția de mastic este pregătirea copacilor în sine. De la jumătatea lunii iunie până la începutul lunii iulie, solul din jurul copacilor este curățat temeinic, nivelat și pregătit pentru recoltarea masticului de picurare. Solul este acoperit cu pulbere fină de piatră pentru a crea o suprafață netedă.

Cum se face recoltarea măceșului?

După o pregătire temeinică a copacului și a împrejurimilor sale, în lunile iulie și august se taie scoarța ramurilor principale. Tăieturile, numite "kentos", încep de la baza trunchiului și continuă în sus.

Excreția relativ proaspătă din trunchiurile sau ramurile tăiate ale plantei apare sub forma unei seve lipicioase, translucide, care se scurge pe solul pregătit sub copac. După aproximativ 15-20 de zile, în funcție de condițiile meteorologice, se întărește în forme neregulate.

Un arbore de P. lentiscus complet dezvoltat poate produce aproximativ 1 kg de rășină pe an.

După întărire, rășina este cristalină, își pierde gustul amar și este puternic aromată (miros de rășină).

În acest moment, rășina este colectată, mai întâi bucățile mari și apoi cele mici. Rășina este spălată cu apă pentru a îndepărta orice impuritate. Apoi este sortată și clasificată în funcție de culoarea și dimensiunea boabelor individuale.

Rășina este așezată în cutii de lemn și depozitată într-un loc răcoros până la momentul prelucrării.

O metodă alternativă populară de recoltare a masticului este acum cunoscută sub numele de "recoltare lichidă". În acest proces, tăieturile de pe ramurile copacilor sunt acoperite cu o substanță numită etilenă, care favorizează formarea rășinii. Masticul este apoi recoltat sub forma unei paste lichide bogate în uleiuri esențiale.

Cum arată masticha?

Boabele de mastic au o culoare galbenă sau verzuie, sunt rotunde sau în formă de pară și au un diametru de aproximativ 3 mm.

Forma boabelor este cea care distinge clar masticul de rășina de sandarak (rășina arborelui Tetraclinis articulata), care este folosită pentru a falsifica rășina de mastic autentică.

Boabele de mastic sunt fragile, au o aromă ușor balsamică și un gust de terebentină și devin plastice atunci când sunt mestecate.

Boabele de Sandarac rămân granulare atunci când sunt mestecate, au un gust amar și nu au tendința de a forma o masă plastică, ceea ce le deosebește clar de boabele de mastic.

Din punct de vedere chimic, masticha este alcătuită din mai multe componente de bază, însă compoziția completă nu a fost încă stabilită.

• Triterpenele
• Hidrocarburi monoterpenice, 20 % monoterpene și sesquiterpene oxigenate.
• Polifenoli, fitosteroli
• Polimeri naturali

Masticha și utilizările sale medicinale

Măceșul în sine și demonstrarea efectelor sale asupra organismului uman fac obiectul unor cercetări științifice de câteva decenii. În acest timp, măceșul și efectele sale au fost testate de multe ori în diverse indicații, și anume în tratamentul mai multor stări patologice.

Pentru ca masticul, la fel ca toate celelalte substanțe cu potențial medicinal, să fie aprobat pentru utilizare medicală, trebuie să se demonstreze în mod clar siguranța și eficacitatea sa.

Măceșul a fost folosit în rândul oamenilor și în diverse scopuri (în special medicinale) încă din preistorie. Siguranța sa a fost astfel verificată prin utilizarea sa pe termen lung.

Este vorba despre așa-numita utilizare tradițională.

Totuși, acest lucru nu înseamnă automat că are o utilizare medicală universală. Efectele sale terapeutice sunt limitate la anumite afecțiuni.

Pentru ce probleme de sănătate este sigură utilizarea unguentului?

În prezent, utilizarea unguentului este aprobată oficial și recomandată doar pentru două indicații.

Aceste recomandări sunt făcute de către Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA), principala autoritate de reglementare a medicamentelor care funcționează în Uniunea Europeană.

Indicații pentru care utilizarea unguentului este aprobată de către Agenția Europeană pentru Medicamente (tabel)

Siguranța utilizării mastitei în indicațiile de mai sus a fost demonstrată de mai multe studii științifice.

Utilizarea internă a unguentului

În prima indicație menționată, unguentul este destinat utilizării interne, adică se administrează pe cale orală (utilizare orală). Se administrează sub formă de pulbere.

Pentru ameliorarea tulburărilor digestive minore, unguentul poate fi administrat pe cale orală de către adulți și persoane în vârstă.

• Într-o singură doză de 0,5-1 g de două ori pe zi sau
• într-o doză de 1-2 g o dată pe zi

EMA nu recomandă utilizarea pe cale orală a unguentului la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani. Acest lucru se datorează lipsei de date adecvate pentru utilizarea acestuia la această grupă de vârstă.

Durata recomandată de utilizare este de 2 săptămâni.

Această durată de utilizare ia în considerare faptul că tratamentul nu este supravegheat de un medic. Dacă simptomele de indigestie persistă în timpul utilizării unguentului, trebuie consultat un medic sau un profesionist calificat în domeniul sănătății.

Care sunt celelalte efecte posibile ale unguentului?

În prezent, pe piață există un număr destul de mare de produse care conțin unguent. Aceste produse sunt disponibile în mod liber.

Ele pot fi găsite sub diverse forme, de exemplu sub forma pulberii menționate mai sus, dar și sub formă de capsule, tablete masticabile, extracte, uleiuri sau apă.

Uleiul se extrage din masticul Chios printr-un proces de distilare cu aburi. Apa de mastic este produsul procesului de distilare și este un extract apos.

Producătorii acestor produse declară alte câteva efecte benefice asupra organismului.

Efectele antimicrobiene ale masticului

Acțiunea împotriva microorganismelor se bazează pe prezența anumitor substanțe conținute în mastic. Acestea, pe de o parte, împiedică dezvoltarea microorganismelor, dar sunt capabile și să le ucidă. Masticul prezintă activitate atât împotriva bacteriilor Gram-negative, cât și a celor Gram-pozitive.

Efectul antimicrobian este atribuit în principal uleiului de mastic datorită conținutului său de alfa-pipene.

Masticha și efectul său împotriva Helicobacter pylori

S-au efectuat, de asemenea, studii științifice pentru a investiga efectul masticului împotriva Helicobacter pylori, o bacterie care provoacă boli inflamatorii ale stomacului și poate duce la ulcere gastrice.

Deși mai multe studii au confirmat un efect antibacterian împotriva Helicobacter pylori, iar unguentul a reușit să eradicheze bacteria din organism, nu au fost definite recomandări pentru utilizarea sa în această indicație.

Motivul a fost acela că nici măcar dozele mari de mastic nu au atins o rată suficientă de distrugere a bacteriei în monoterapie. Prin urmare, masticul poate fi utilizat ca terapie de susținere pentru a crește eficacitatea tratamentului antibiotic stabilit, de exemplu în cazul rezistenței dezvoltate la antibiotice.

Masticha ca prevenire a aterosclerozei

Datorită naturii constituenților din masticha, se crede că aceasta are un efect antioxidant. Componentele numite fitosteroli contracarează oxidarea lipoproteinelor cu densitate scăzută (LDL), care reprezintă un risc potențial de ateroscleroză.

Astfel, masticha contracarează formarea plăcilor aterosclerotice în vasele de sânge, dezvoltarea aterosclerozei și a bolilor de inimă aferente.

Efectul antimicrobian (inclusiv antibacterian) și efectul antioxidant al mastitei sunt încă discutate doar la nivel experimental și fac încă obiectul unor studii științifice.

Pe lângă aceste efecte potențiale, pentru mastic a fost investigat și un efect protector asupra inimii și ficatului, un efect anticancerigen sau un efect asupra scăderii nivelului de zahăr din sânge. Totuși, aceste proprietăți nu au fost demonstrate.

Există riscul apariției unor efecte secundare la utilizarea unguentului?

Nu au existat dovezi relevante de efecte adverse asociate cu utilizarea masticului. Prin urmare, se consideră că acesta este relativ bine tolerat.

Singura contraindicație de utilizare este o posibilă hipersensibilitate la unguent.

Siguranța unguentului nu a fost încă stabilită la femeile însărcinate și la cele care alăptează. Prin urmare, se recomandă, în general, evitarea unguentului în această perioadă.

Utilizarea externă a unguentului

Cea de-a doua indicație aprobată de EMA pentru utilizarea unguentului este tratamentul simptomelor inflamațiilor cutanate neserioase și a rănilor cutanate neserioase. În acest caz, este vorba despre utilizarea externă.

În cazul problemelor și defectelor pielii, unguentul poate fi utilizat sub formă de preparate semisolide care conțin 9-11 % ingrediente vegetale sub formă de pulbere într-un solvent sau ulei. Acesta se aplică în strat subțire pe zona afectată de trei ori pe zi.

Aplicarea externă a unguentului nu este recomandată copiilor cu vârsta sub 12 ani.

În cazul în care simptomele problemelor cutanate persistă sau se agravează după o săptămână de tratament cu mastic, trebuie consultat un medic sau un profesionist calificat în domeniul sănătății.

Utilizarea unguentului pentru tratarea problemelor de piele are mai multe beneficii.

Datorită proprietăților sale benefice, nu are efecte secundare, adică nu are iritații ale pielii, mâncărimi, inflamații ale pielii, depigmentarea pielii etc.

Care sunt celelalte utilizări ale unguentului?

Alte posibile utilizări externe sunt enumerate pentru produsele care conțin unguent.

Utilizare în igiena orală și dentară

În acest sens, sunt evidențiate efectele unguentului, cum ar fi reducerea proliferării bacteriilor în cavitatea bucală, reducerea plăcii dentare și prevenirea cariilor dentare, prevenirea inflamațiilor, eliminarea respirației urât mirositoare, dar și acțiunea sa împotriva bacteriilor și ciupercilor.

Acesta poate fi regăsit în produse precum pastele de dinți și apa de gură.

Pe de altă parte, unguentul de mestecat are ca efect creșterea producției de salivă, masarea gingiilor și exersarea gingiilor, ceea ce are un efect asupra sănătății acestora și a stării generale a dinților.

Utilizarea în produsele cosmetice

Masticha a devenit un ingredient popular într-o gamă largă de produse cosmetice și de igienă. Este folosită în produsele cosmetice pentru piele și corp.

Uleiul de masticha adăugat în produsele cosmetice are efecte anti-îmbătrânire, protectoare și hidratante. Este recomandat în îngrijirea pielii problematice, cum ar fi pielea cu tendințe acneice, și în lupta împotriva punctelor negre de pe piele.

Apa de Mastich asigură revitalizarea pielii obosite și protecție împotriva iritațiilor.

Efectele antibacteriene și antifungice ale masticului sunt folosite și în cosmetică.

Lista relativ largă de utilizări ale masticului, fie că vorbim despre industria alimentară și cosmetică, fie că vorbim despre utilizarea sa pentru refacerea sănătății, s-a conturat de-a lungul a sute de ani.

În acest timp, s-a acumulat o cantitate considerabilă de înregistrări și surse scrise care descriu experiențe și dovezi ale proprietăților și efectelor unguentului.

Unguentul a fost un subiect de interes încă dinainte de Hristos și a fost folosit sau efectele sale au fost testate în unele indicații cu adevărat interesante.

Așadar, când a început masticația să-și scrie povestea?

O privire în istorie

Datele care descriu primele încercări de utilizare a unguentului se adâncesc în istorie. Primele nume pe care le asociem cu unguentul și cu încercarea de a-i explica efectele sunt Hipocrate, Dioscoride și Galen.

Medicul grec antic Hipocrate, încă din secolul al IV-lea î.Hr., a relatat despre proprietățile unguentului Chios și a recomandat utilizarea acestuia, în special datorită gustului său caracteristic și efectelor vindecătoare.

Aceleași recomandări au apărut în scrierile medicilor antici Dioscoride și Galen câteva decenii mai târziu, în secolele I și II d.Hr.

Documentele arată că masticul a fost prima gumă de mestecat naturală din antichitate și că era folosit pentru a curăța dinții și pentru a împrospăta respirația.

În plus, masticul a fost folosit ca ingredient în preparate cosmetice simple pentru curățarea feței și a corpului. Nu în ultimul rând, a servit și ca ingredient activ în multe preparate farmaceutice.

Un număr mare de produse farmaceutice care conțin mastic au fost înregistrate în farmacopeea internațională.

În plus, Dioscoride a descris efectele medicinale ale matisacului de Chios în Materia Medica, o colecție de cunoștințe și observații colectate cu privire la proprietățile medicinale ale substanțelor utilizate pentru vindecare.

El a recomandat masticha pentru indigestie, probleme de sânge și tuse prelungită. De asemenea, a afirmat că masticha acționează ca un tranchilizant (o substanță care calmează, înlătură frica și anxietatea). De asemenea, a evidențiat uleiul de masticha pentru utilizarea în patologia uterină.

Un rezumat tabelar al unora dintre utilizările masticului de-a lungul anilor

De asemenea, unguentul și-a găsit o utilizare istorică în multe alte cazuri. Nu a avut doar utilizări medicale, ci a făcut parte foarte des din industria alimentară sau cosmetică.

Alte exemple de utilizare a unguentului includ:

• Utilizarea internă ca remediu pentru diaree, datorită efectului său astringent.
• Pentru a restabili pofta de mâncare pierdută
• Pentru bolile inflamatorii ale cavității bucale
• Ca ingredient în dulciuri sau băuturi
• Ca și condiment în bucătăria mediteraneană
• Ca ingredient în parfumuri

Care este situația actuală în Europa și în lume?

Masticha a fost folosită pe scară largă în lume și în Europa de cel puțin două secole.

În Grecia și în zona mediteraneană, de exemplu, este utilizat în prezent în dermatologie (în special ca cicatrizant de răni și arsuri), în stomatologie sau ca o componentă a produselor cosmetice.

Sub formă de pudră, este adesea folosit ca ingredient pentru gătit, copt sau cofetărie. Uleiul de mastich este deosebit de popular pentru proprietățile sale aromatice, de exemplu în băuturi. Este, de asemenea, utilizat în producția de înghețată și iaurt.

Cel mai răspândit produs comercial este, cu siguranță, guma de mestecat mastic.

În țările mediteraneene, în Turcia, Irak și Iran, masticul și produsele sale sunt distribuite în farmacii și chiar folosite direct de medici.

Nu în ultimul rând, există utilizări industriale ale masticului în producția de adezivi și lacuri, în special datorită proprietăților sale adezive excelente, precum și în fabricarea materialelor plastice și a anvelopelor. În industria textilă și în cea a vopselelor, este util ca stabilizator de culoare.